Rezolvare:
Ioana reprezintă tipul uman al tinerei îndrăgostite, care acționează instinctiv. Inocentă, visătoare, aceasta îl iubește în taină pe Ștefan al lui Parizianu. Primul argument, care demonstrează că Ioana se încadrează în tipul uman al tinerei îndrăgostite, este atunci cînd află că Ștefan pleacă la București, și o roagă pe a lui Birică să-l cheme la poartă. În cadrul acestei întîlniri, aceasta îi spune: ,,Poate nu mă uiţi! Să ajungi om mare! Dar dacă nu ajungi, Ştefane, întoarce-te, eu am să te aştept...''. Al doilea argument apare, tot în secvența de mai sus, Ioana este în stare să-l aștepte, asta demonstrează că ține la el, că-l iubește cu adevărat.
Ioana este mîndră, devotată, două dintre trăsăturile morale care mi-au atras atenția. Mîndria acesteia e firească, se extinde oarecum spre demnitate, o putem observa din secvența următoare: ,,De mai mult de-un an de zile vin la horă să vorbesc cu tine şi tu te faci că nu mă vezi...''. Devotamentul fetei este demn de toată aprecierea, chiar dacă știe că Ștefan pleacă ca să ajungă om mare, ea oricum îi promite că-l va aștepta.
Atitudinea Ioanei se transformă pe măsură ce se derulează faptele narate, indiferența de la început este înlocuită cu respectul și înțelegerea de la finalul fragmentului. Aceasta îi respectă alegerea și are o atitudine înțelegătoare față de Ștefan.
După părerea mea, Ioana suferă din cauza plecării lui Ștefan, și, totodată regretă că nu i-a împărtășit mai devreme dragostea, pe care o purta pentru el. În versurile subliniate se simte resemnarea fetei, dar și firul de speranță de care se agață - revenirea lui Ștefan. Apreciez faptul că Ioana nu a încercat să-l oprească, să-l întoarcă din drum, asta arată demnitatea ei, și, în același timp respectul pe care-l purta pentru Ștefan.Atitudinea Ioanei se transformă pe măsură ce se derulează faptele narate, indiferența de la început este înlocuită cu respectul și înțelegerea de la finalul fragmentului. Aceasta îi respectă alegerea și are o atitudine înțelegătoare față de Ștefan.
Cei doi trăiesc o dragoste reciprocă, dar împărtășită prea tîrziu. Ambii sunt vinovați, Ioana, într-o măsură mai mare, pentru că a ezitat, a evitat prezența lui Ștefan, și, în final a rămas suferind. Ștefan, care trebuia să fie mai insistent, mai prezent în viața Ioanei.
Ca şi Ioana, Rusanda din Frunze de dor de Ion Druță are parte de un prieten care o iubește, însă care n-are curajul să pună piciorul în prag la timpul cuvenit.