Imaginea artistică

Imaginea artistică este ,,un produs al imaginației'', înzestrat ,,cu valoare estetică'', este o reprezentare a realității înconjurătoare prin intermediul simțurilor, reflectarea ei artistică prin cuvinte (în literatură), prin sunete (în muzică), prin culori (în artele plastice).

După natura lor sensibilizatoare, acestea pot fi:

  v  imagini vizuale: Copacii par goi.

  v  imagini auditive: ,,care...vin...scîrțîind''.

 v  imagini olfactive (care privesc simțul mirosului): ,,parfum de piersici coapte''.

  v  imagini motorii (care se referă la mișcări lente sau accelerate în cadrul naturii): ,,Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică/Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.''

 v  imagini tactile (care se referă la simțul pipăitului): ,,Simt mâinile tale, mamă, căutându-mă,/ca-n copilărie, să mă alinte...''.

  v  imagini chinestezice (includ toate senzațiile pe care le produc mișcările omului, ale părților corpului său, orientate spre exprimarea unor stări interioare).

 v  imagini gustative (se referă la simțul gustului): ,,Galbenă gutuie, /Dulce-amăruie...''

     v imagini sinestezice (constituie un complex de senzații transpuse literar prin îmbinarea imaginilor vizuale, auditive, olfactive, tactile și gustative). Sinestezia este specifică liricii simboliste.

Structura textului poetic

Structura  operei literare reprezintă elemente constitutive, aflate în conexiune cu întregul sau în relații de interdependență. În ansamblul de semne al structurii operei literare, am putea include:
tema,
ideea,
motivul/motivele,
tablouri,
strofe,
cuvinte-cheie,
arii semantice,
figuri de stil,
proiecția eului liric în text,
elemente de prozodie,
două sau mai multe planuri.

Eul liric individual și colectiv

Eul liric reprezintă stratul cel mai profund al ființei omenești, vocea interioară permanentă, prin intermediul căreia autorul își exprimă stări sufletești, sentimente, emoții, idei.

Eul liric nu se confundă cu autorul unui text poetic. Acesta reprezintă o individualitate artistică, în timp ce autorul este o personalitate biografică.

Textele lirice dezvăluie două tipuri de eu liric: individual și colectiv.

Eul liric individual poate fi sesizat prin prezența pronumelor personale, reflexive, a adjectivelor pronominale posesive la persoana întîi și prin verbe la persoana întîi singular.

Prezența eului liric individual o putem sesiza în prima strofă a poeziei Păstor de fulgi de Ana Blandiana: ,,Mi-ar plăce să mă fac păstor de fulgi, să am în grijă turme mari de-omăt, pe care să le port prin ceruri lungi și să le-aduc mai albe îndărăt''.

Eul liric colectiv poate fi sesizat prin pronumele personal la plural noi.

Exemplu: Noi de O. Goga. ,,La noi sînt codri verzi de brad.../La noi atîția fluturi sunt.../La noi de jale povestesc.../Căci cîntecele noastre plîng.../În ochii tuturora''.

Sensul denotativ și conotativ

Sens CONOTATIV = sens figurat. Lumina ochilor ei m-a urmărit mult timp.

Sens DENOTATIV = sens de bază, sens propriu.  Seara aprindem 

lumina.