Semnificaţia titlului poeziei ,,Noapte de iarnă'' (exemplu)

Titlul (format din două substantive cu potenţial liric) sintetizează conţinutul poeziei, în care este descris un tablou nocturn şi hibernal, care sugerează discret, prin noapte şi frig,  singurătatea şi tristeţea eului liric în ipostază de îndrăgostit fără speranţă.

(uitati-va la structura comentariului, partile acetuia - intr-o propoziție sunt cuprinse: conținutul poeziei, imagini, motive literare, eul liric-stare, asa formulari concise, si cat mai organizate asteapta evaluatorii de la voi si la ultimul item din subiectul I).

Subiectul II, PROFIL REAL, UNELE PRECIZĂRI

Caracterizează, în limita a 1,5 pagini, personajul-protagonist din fragmentul dat.

Trebuie de menţionat că orice caracterizare de personaj se realizează în baza câtorva parametri propuşi de evaluator. În linii generale, elevii se descurcă destul de bine în ceea ce priveşte identificarea trăsăturilor de caracter şi a modalităţilor de caracterizare a personajului. Dificultăţile şi greşelile comise de ei vizează raportarea personajului la un anumit tip uman şi la un personaj asemănător dintr-o altă operă. Rezolvând această sarcină, elevii, de cele mai multe ori, neglijează fie statutul social, fie cel psihologic, fie cel moral al personajului. 

În cazul în care trebuie să definească, de exemplu, statutul psihologic al lui Virgil Tonegaru (romanul Disc de G. Meniuc), ei vor trebui să releve următoarele caracteristici şi argumente extrase din fragmentul propus: viguros („era o natură plină de vigoare”), satisfăcut de propria îndeletnicire („Era mulţumit că treburile îi merg bine”), nestăpânit („Acasă (...) se irita grozav, dacă era contrazis”), rece, indiferent, dar cu sentimentul datoriei faţă de soţia sa, Năstaca („Faţă de Năstaca n-avea simţăminte gingaşe, deşi nu-i refuza nimic”), afectiv („(...) faţă de Ştefania, fiica sa, avea o mare slăbiciune. O răsfăţa în toate”). 

Referindu-se la statutul moral al acestuia, elevii vor susţine cu argumentele de rigoare că personajul este avar („în veşnică goană după bani”), dornic de înavuţire, („meseria lui de iconar se transformă în mijloc de înavuţire”), lipsit de orice ambiţie de a-şi explora şi de a-şi valorifica talentul, dar cu un spirit întreprinzător („Dacă în tinereţe mai păstrase oarecare ambiţie să se distingă prin darul său de zugrav, mai târziu spiritul întreprinzător a evoluat”), autoritar cu soţia sa („Acasă dădea dispoziţii, cerea să fie respectat”), snob („Acum avea ocazia să calce pragul unor persoane din lumea înaltă, să fie şi el o «spiţă» din roata epocii”). 

Conform statutului său social şi conform ocupaţiei, Tonegaru este iconar, zugrav, soţ şi tată. Ca tip uman, el reprezintă artistul / creatorul talentat, dar care nu vrea să se distingă prin acest dar, dornic de înavuţire, superficial, avar, snob, afectiv cu unii şi autoritar cu alţii, nefiind în stare să-şi controleze emoţiile, cerând, în schimb, să fie respectat.

Tratând un alt aspect al itemului, relaţionarea personajului din fragmentul propus cu un altul dintr-o operă studiată / citită, elevii, de obicei, scriu enunţuri previzibile, de exemplu, atunci când se referă la Ilie Moromete: „Ca şi Ion, Ilie Moromete iubeşte pământul, considerând că acesta îi asigură nu numai existenţa, ci şi respectul oamenilor”. Chiar dacă afirmaţia este justă, ea nu le poate asigura elevilor un punctaj maxim. Pentru a-l obţine, ei, într-un alineat, trebuie să dezvăluie tipologia personajului din opera pe care o alege şi, ulterior, să formuleze concluzia cu privire la asemănările / deosebirile dintre aceste două personaje. Deci, înainte de a raporta personajul Ion la protagonistul romanului Moromeţii, elevul va trebui să scrie că: „Ilie Moromete este un ţăran cu pământ, dar permanent ameninţat să-l piardă. Harnic, autoritar cu feciorii săi, sociabil, el nu devine un rob al pământului, considerând că omul trebuie să aibă şi clipe de răgaz pentru a contempla viaţa. Crede că va putea să reziste tuturor greutăţilor vieţii, construindu-şi fericirea pe iluzie, având convingerea că lumea este aşa cum şi-o închipuie el, că nenorocirile sunt numai ale altora. Acest fapt explică prăbuşirea personajului”.

În concluzie subliniem că, în procesul receptării textului literar, caracterizarea personajelor este încă tributară unui schematism (se insistă excesiv asupra trăsăturilor psihocaracterologice). Ceea ce rămâne în afara demersului analitic este tocmai punerea în lumină a anumitor valenţe ale personajului privit / analizat din diverse perspective. Or, a caracteriza un personaj înseamnă a-l simţi, a-i înţelege comportamentul, a-l raporta la universul de viaţă ce l-a generat şi în care îşi duce existenţa, la ideologia epocii exprimată în modelul uman elaborat, a-l judeca valoric, a-i desprinde virtuţile sau defectele lui morale ca tip artistic. Numai realizând, împreună cu elevii, toate aceste obiective, se poate spune că analiza literară a unei opere artistice şi, implicit, caracterizarea personajului au o finalitate eficientă.

SURSA: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2426

Exemple de itemi + rezolvari

 Comentează, în 4-5 enunţuri, semnificaţia titlului în raport cu mesajul global al operei.

 Pus în situaţia de a comenta titlul unei opere literare, elevul ar fi bine, mai întâi, să determine:

a) din ce se compune titlul (dintr-un substantiv / adjectiv, verb, adverb, dintr-o îmbinare de cuvinte, dintr-un enunţ, dintr-o figură de stil etc.);

b) ce legătură are titlul cu tema şi cu mesajul textului (este reluat în text / este explicit / încifrat);

c) ce indică / denumeşte el: o stare (Nevroză de G. Bacovia), o atmosferă (Plouă de G. Bacovia), locul (În parc de G. Bacovia), timpul (Când de Gr. Vieru), specia (Elegie de toamnă de Radu Stanca), tema (Mama de Gr. Vieru), sentimentul dominant (Singurătate de M. Eminescu), personajul (Orfeu și Euridice de Șt. Augustin Doinaș), un îndemn (Lasă-ţi lumea... de M. Eminescu) etc.

d) dacă titlul conţine (sau nu) o sinteză a ideilor transpuse în text (Arta şi iubirea de N. Crainic).

Pornind de la aceste repere, elevul va putea să comenteze lesne titlul, cele patru-cinci enunţuri ale sale având, de exemplu, următoarea formă: „Titlul poeziei Floare albastră este alcătuit dintr-o îmbinare de cuvinte, care, la rândul ei, se constituie dintr-un un substantiv şi un adjectiv, acesta din urmă făcând parte din sfera cromatică. Reluat în ultima strofă a poeziei, titlul are valoare de simbol, «floare albastră» fiind expresia însăşi a inexprimabilului, a infinitului. De fapt, titlul sintetizează ideile textului: iubirea terestră este efemeră («Şi-a murit iubirea noastră») în raport cu cea eternă, din planul idealităţii, spre care tinde eul liric, întruchipată de floarea albastră («Floare-albastră, floare-albastră»)”.

Comentează, în 10-12 enunțuri, mesajul global al poeziei Trecut-au anii de M. Eminescu în raport cu afirmația „Cu toţii avem câte o maşină a timpului. Pe unii ne duce înapoi în timp, această maşină fiind numită amintire. Pe alţii ne îndreaptă spre viitor, această maşină a timpului purtând numele de visare” (Jeremy Irons).

Conform baremului de corectare elaborat de Minister (un astfel de barem poate fi găsit pe site-ul Ministerului, sesiunea 2013), elevul va avea: 

a) de formulat mesajul global al poeziei (3 p.); 

b) de raportat mesajul global la titlu (2 p.); 

c) de dezvoltat ideea din afirmație (2 p.); 

d) de relaționat propriul punct de vedere despre mesaj cu afirmația în cauză (2 p.). 

Ţinem să atragem atenţia asupra faptului că textul elaborat de elev trebuie să conţină nu mai puţin de 4 alineate, în funcţie de cerinţe. Textul lui poate arăta în felul următor:

   „Poezia Trecut-au anii reuneşte motivele fugit irreparabile tempus, soarta schimbătoare, paradisul pierdut al copilăriei, spaima îmbătrânirii, a singurătăţii şi a morţii. În viziunea poetului, viaţa este germenele morţii, vremea fabuloasă a copilăriei fiind pierdută dincolo de pragul timpului mişcător («Pierdut e totu-n zarea tinereţii»). Timpul real nimiceşte, destramă. Emoţia eului liric, provocată de sentimentul efemerităţii noastre, deci de condiţia tragică a omului, este tristeţea apăsătoare, copleşitoare, cu efecte malefice, paralizante chiar şi asupra muzei, a spiritului său lăuntric: «Cu mâna mea în van pe liră lunec».

    Titlul poeziei este alcătuit din verbul «trecut-au» (o formă arhaică a perfectului compus cu auxiliarul inversat, care conţine deja sugestia vechimii şi-l accentuează totodată pe verbul «a trece». Forma gramaticală aleasă pentru substantivul anii (articulat hotărât) transmite o concreteţe anume: sunt anii pe care poetul îi ştie, îi priveşte în muta lor perindare prin văile amintirii.

    Conform lui Jeremy Irons, timpul este implacabil, ireversibil. Amintirile sunt unica mărturie a vieţii consumate deja, a curgerii ei spre veşnicul întuneric. Salvarea de sentimentul timpului sunt visele. Ele îi insuflă omului puterea de a învinge sentimentul destrămării.

     Poezia Trecut-au anii şi afirmaţia lui Jeremy Irons exprimă acelaşi mesaj. În opera eminesciană, opoziţia dintre trecutul scăldat în lumină, sugerat de metafora «zarea tinereţii» şi prezentul trist, sfâşietor («azi nu mă-ncântă») amplifică sentimentul perisabilităţii iminente a omului. Tot ceea ce a oferit farmec vieţii de copil («poveşti şi doine, ghicitori, eresuri») a fost înghiţit de timpul necruţător. Amintirile şi visele, despre care vorbeşte autorul afirmaţiei, reprezintă cele două faţete ale timpului (trecut şi viitor) şi, implicit, destinul implacabil al omului”.

 Raportează poezia la un gen şi la o specie literară, argumentându-ţi opinia.

Rezolvând acest item, elevii, de regulă, numesc trăsăturile genului şi ale speciei în cauză. Or, conform condiţiei, ei trebuie şi să argumenteze orice trăsătură cu exemple din text. Mai jos propunem o variantă de răspuns.

„Poezia Nervi de toamnă de G. Bacovia aparţine genului liric, deoarece:

a) este scrisă în versuri, aranjate în trei catrene, în care versul al doilea rimează cu cel de-al patrulea («oftează» – «burează»), iar primul şi al treilea nu rimează;

b) este prezent eul liric, ale cărui mărci gramaticale sunt pronumele personal, persoana I, singular («eu», «mă», «îmi»), verbele la indicativ prezent, persoana I, singular («stau», «mă duc», «mă-ntorc» etc.).

c) are un pronunţat caracter subiectiv, afectiv, marcat de stările trăite de eul liric (boală, tristeţe, pustiu şi dezechilibru sufletesc), sugerate de personificarea «copacii oftează», metonimiile-simbol «tuse», «plânset», simbolurile «ploaie» («burează») etc.

Poezia este o elegie cu elemente de pastel, deoarece:

a) sentimentul dominant este cel al tristeţii, prezentă într-o gamă variată: boală, singurătate, dezechilibru sufletesc, râs absurd;

b) aspectele de viaţă care determină sentimentul fundamental al eului liric sunt: toamna, ploaia, boala, frigul şi, în ultimă instanţă, singurătatea, care devin şi simboluri ale poeziei;

c) este prezent un tablou de natură («E toamnă, e foşnet, e somn ... / Copacii, pe stradă, oftează /.../ Şi-i frig şi burează»)”.