Caracterizează, în limita a 1,5 pagini, personajul-protagonist din fragmentul dat.
Trebuie de menţionat că orice caracterizare de personaj se realizează în baza câtorva parametri propuşi de evaluator. În linii generale, elevii se descurcă destul de bine în ceea ce priveşte identificarea trăsăturilor de caracter şi a modalităţilor de caracterizare a personajului. Dificultăţile şi greşelile comise de ei vizează raportarea personajului la un anumit tip uman şi la un personaj asemănător dintr-o altă operă. Rezolvând această sarcină, elevii, de cele mai multe ori, neglijează fie statutul social, fie cel psihologic, fie cel moral al personajului.
În cazul în care trebuie să definească, de exemplu, statutul psihologic al lui Virgil Tonegaru (romanul Disc de G. Meniuc), ei vor trebui să releve următoarele caracteristici şi argumente extrase din fragmentul propus: viguros („era o natură plină de vigoare”), satisfăcut de propria îndeletnicire („Era mulţumit că treburile îi merg bine”), nestăpânit („Acasă (...) se irita grozav, dacă era contrazis”), rece, indiferent, dar cu sentimentul datoriei faţă de soţia sa, Năstaca („Faţă de Năstaca n-avea simţăminte gingaşe, deşi nu-i refuza nimic”), afectiv („(...) faţă de Ştefania, fiica sa, avea o mare slăbiciune. O răsfăţa în toate”).
Referindu-se la statutul moral al acestuia, elevii vor susţine cu argumentele de rigoare că personajul este avar („în veşnică goană după bani”), dornic de înavuţire, („meseria lui de iconar se transformă în mijloc de înavuţire”), lipsit de orice ambiţie de a-şi explora şi de a-şi valorifica talentul, dar cu un spirit întreprinzător („Dacă în tinereţe mai păstrase oarecare ambiţie să se distingă prin darul său de zugrav, mai târziu spiritul întreprinzător a evoluat”), autoritar cu soţia sa („Acasă dădea dispoziţii, cerea să fie respectat”), snob („Acum avea ocazia să calce pragul unor persoane din lumea înaltă, să fie şi el o «spiţă» din roata epocii”).
Conform statutului său social şi conform ocupaţiei, Tonegaru este iconar, zugrav, soţ şi tată. Ca tip uman, el reprezintă artistul / creatorul talentat, dar care nu vrea să se distingă prin acest dar, dornic de înavuţire, superficial, avar, snob, afectiv cu unii şi autoritar cu alţii, nefiind în stare să-şi controleze emoţiile, cerând, în schimb, să fie respectat.
Tratând un alt aspect al itemului, relaţionarea personajului din fragmentul propus cu un altul dintr-o operă studiată / citită, elevii, de obicei, scriu enunţuri previzibile, de exemplu, atunci când se referă la Ilie Moromete: „Ca şi Ion, Ilie Moromete iubeşte pământul, considerând că acesta îi asigură nu numai existenţa, ci şi respectul oamenilor”. Chiar dacă afirmaţia este justă, ea nu le poate asigura elevilor un punctaj maxim. Pentru a-l obţine, ei, într-un alineat, trebuie să dezvăluie tipologia personajului din opera pe care o alege şi, ulterior, să formuleze concluzia cu privire la asemănările / deosebirile dintre aceste două personaje. Deci, înainte de a raporta personajul Ion la protagonistul romanului Moromeţii, elevul va trebui să scrie că: „Ilie Moromete este un ţăran cu pământ, dar permanent ameninţat să-l piardă. Harnic, autoritar cu feciorii săi, sociabil, el nu devine un rob al pământului, considerând că omul trebuie să aibă şi clipe de răgaz pentru a contempla viaţa. Crede că va putea să reziste tuturor greutăţilor vieţii, construindu-şi fericirea pe iluzie, având convingerea că lumea este aşa cum şi-o închipuie el, că nenorocirile sunt numai ale altora. Acest fapt explică prăbuşirea personajului”.
În concluzie subliniem că, în procesul receptării textului literar, caracterizarea personajelor este încă tributară unui schematism (se insistă excesiv asupra trăsăturilor psihocaracterologice). Ceea ce rămâne în afara demersului analitic este tocmai punerea în lumină a anumitor valenţe ale personajului privit / analizat din diverse perspective. Or, a caracteriza un personaj înseamnă a-l simţi, a-i înţelege comportamentul, a-l raporta la universul de viaţă ce l-a generat şi în care îşi duce existenţa, la ideologia epocii exprimată în modelul uman elaborat, a-l judeca valoric, a-i desprinde virtuţile sau defectele lui morale ca tip artistic. Numai realizând, împreună cu elevii, toate aceste obiective, se poate spune că analiza literară a unei opere artistice şi, implicit, caracterizarea personajului au o finalitate eficientă.
SURSA: http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2426
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu